Audi prezintă noul A1 Citycarver: crossover bazat pe A1 Sportback cu o gardă la sol cu 4 centimetri mai înaltă
Audi a publicat primele imagini și informații despre A1 Citycarver, un crossover bazat pe A1 Sportback cu o gardă la sol cu 4 centimetri mai mare de la care împrumută designul și tehnologiile.
Popularitatea în creștere puternică a SUV-urilor determină numeroși constructori să lanseze atât noi modele, cât și versiuni cu o gardă la sol mai înaltă, pentru a atrage un număr cât mai mare de clienți.
Din a doua categorie face parte inclusiv Audi, care a prezentat luni primele imagini și informații tehnice despre A1 Citycarver. Cunoscut inițial drept A1 Allroad, noul A1 Citycarver se bazează pe A1 Sportback, de la care împrumută atât designul, cât și tehnologiile integrate.
A1 Citycarver are o lungime de 4.04 metri, iar principala noutate comparativ cu A1 Sportback este gardă la sol cu 40 milimetri mai înaltă. Integrarea unei noi suspensii este responsabilă pentru 35 de milimetri din creșterea gardei la sol, în timp ce restul de 5 milimetri se datorează noilor jante de dimensiuni mai mari, care pot fi comandate în versiuni de 16 inch sau 18 inch.
Pentru a oferi estetica unui model capabil să ruleze și pe unele drumuri off-road, Audi A1 Citycarver este echipat cu o grilă Singleframe inspirată de SUV-urile din gama Q, iar cele două sloturi de deasupra grilei reprezintă de asemenea o noutate comparativ cu A1 Sportback. În plus, constructorul a redesenat și bara de protecție spate, care are acum un aspect estetic mai robust.
În total, Audi oferă noul model în 9 nuanțe de caroserie cu două culori distincte pentru plafon (Mythos black metallic și Manhattan gray metallic).
Interiorul este preluat de la A1, însă include decorații noi pentru gurile de ventilație și tunelul consolei centrale în nuanțe de verde, portocaliu și argintiu, pentru a se diferenția astfel mai ușor. În total, interiorul este disponibil în patru niveluri de echipare: basic, advanced, design selection și S-Line, iar portbagajul este similar cu cel de pe A1 Sportback: 335 litri.
În rest, avem de-a face cu rețeta deja cunoscută: panoul de instrumente digital este standard și este completat de sistemul de infotainment cu ecran touch de 10.1 inch, la care se adăugă opțiuni precum hotspot Wi-Fi sau sistem audio Bang & Olufsen 3D Premium Sound System de 560 W.
Din păcate, Audi nu a făcut nicio mențiune cu privire la motorizările disponibile pe noul A1 Citycarver. Totuși, ne așteptăm ca gama să fie preluată parțial sau integral de la A1 Sportback, care beneficiază doar de motoare pe benzină: o unitate de 1.0 litri de 95 CP și 115 CP, o unitate de 1.5 litri turbo de 150 CP și o unitate de 2.0 litri și 200 CP.
Printre sistemele de asistență anunțate se numără Pre Sense Front (cu detecție pentru pietoni și cicliști) și Lane Departure Warning, ambele disponibile standard, dar și Adaptive Cruise Control și Park Assist.
Vânzările pentru Audi A1 Ciyucarver vor începe în Europa în luna august, iar livrările vor demara în toamna acestui an. Totuși, la lansare, clienții vor avea la dispoziție doar o versiune Edition One cu elemente vizuale speciale.
Via Audi
Mulți se-ndoiesc că ar exista într-adevăr Black Holes (Găuri Negre) în Univers. Ei bine, Audi le demonstrează contrariul cu decupajele alea negre nu doar inutile, ci și oribile -- parcă tăiate cu flexul -- mai ales cele din bara-spate al noului A1 cocoțat, zis și Citycarver. (n.b.: Credeam că Honda a atins culmea prostului gust cu spoilerele noului Civic, dar m-am înșelat.) Pariez că se va vinde totuși în draci, în ciuda lipsei tracțiunii integrale, a prețului și mai gogonat ca al fratelui *stradal* (țineți minte 35K € cu 1.0 TSI) ori a interiorului la fel de neinspirat-unghiular desenat, dar și sărăcuț la calitatea percepută.