Audi h-tron quattro concept sau cum faci din hidrogen un combustibil cool
DupăAudi e-tron quattro concept facem cunoștință cu Audi h-tron quattro Concept. Este vorba despre un SUV alimentat cu hidrogen, care anticipează viitorul Q6.
Așa cum vă anunțam și în decembrie, Audi aprofundează din nou ideea unui crossover cu propulsie alternativă la Salonul de la Detroit, unde a expus conceptul h-tron quattro concept. Fanii mărcii vor înțelege imediat că vorbim despre o versiune alimentată cu hidrogen a SUV-ului electric pe care l-am văzut în toamnă la Salonul de la Frankfurt și care s-a numit e-tron quattro.
Dacă vom așeza cele două concepte unul lângă celălalt, vom vedea că modificările estetice sunt minore. h-tron quattro adoptă un spoiler ușor revizuit și o capotă redesenată, iar culoarea caroseriei este botezată Citrine Yellow. Dezvoltat pe aceeași platformă MLB ca și Q7 și Bentley Bentayga, noul h-tron quattro măsoară 4.88 metri lungime, 1.93 metri lățime și 1.54 metri înălțime.
Sub caroserie se ascunde un tren de propulsie compus dintr-un motor electric de 121 de cai putere montat pe axa față și unul de 188 de cai amplasat pe cea spate. Cuplul motor combinat ajunge la 550 Nm. Resurse suficiente pentru a ajuta SUV-ul să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 7 secunde și pentru a atinge 200 de km/h.
Bateria este poziționată sub podea și cântărește 60 de kilograme. Energia înmagazinată este rezultatul metamorfozei hidrogenului din rezervor, un rezervor care poate fi umplut în doar 4 minute și care asigură autonomie pentru 600 de kilometri. SUV-ul electric beneficiază și de un set nou de frâne, cu discuri ceramice de 20 de inch pe față și 19 inch pe spate. Suspensia este ajustabilă și poate fi coborâtă cu până la 30 de mm.
Interiorul este o devărată revoluție tehnologică, pentru că beneficiază de mulțime de ecrane OLED și chiar de climatizare acționată tactil, tot prin intermediul unui ecran. Este aceeași tehnologie pe care germanii au expus-o săptămâna trecută la CES Las Vegas.
Audi Piloted Driving, tehnologia care promite o rulare semi-autonomă, este și ea prezentă pe h-tron quattro. Programată să debuteze pe un model de serie, noul A8, abia în 2017, tehnologia va învăța arhitectura împrejurimilor, folosindu-se de harta navigației, de camere și de mai mulți senzori pentru a coordona sistemele de asistență. Acestea vor lucra împreună pentru a menține o viteză și o direcție constantă pe autostradă, însă vor fi disponibile și în traficul aglomerat sau în parcare. Cu alte cuvinte sistemele vor prelua controlul mașinii în parcare și în oraș până la viteze de 60 de km/h.