Alfa Romeo a luat-o de la zero și va avea o gamă cu opt modele
Șeful Alfa Romeo se declară încrezător de succesul mărcii în viitor și confirmă planurile care implică o gamă cu opt modele, de la noul Giulia până la SUV-uri și berline de clasă mare.
Alfa Romeo se pregătește de lansarea a alte șapte modele în următorii ani, care promit să asigure o gamă de succes pentru constructorul italian. Harald Wester, CEO-ul mărcii din Milano, a declarat într-un interviu acordat britanicilor de la Autocar că producătorul a a trebuit să pornească de la zero pentru relansarea comercială. Primul model din ofensiva de viitor a mărcii italiene este Giulia, berlina de clasă medie care va debuta comercial în 2016. Platforma cu propulsie spate a lui Giulia, numită Giorgio, va da naștere mai multor modele din oferta italienilor. Pentru moment, italienii nu au specificat câte din cele opt modele viitoare vor folosi variațiuni ale platformei tehnice Giorgio.
Pentru moment, știm că italienii vor dezvolta un SUV pe platforma noului Giulia, urmat de o berlină de clasă mare. Harald Wester a confirmat deja că Alfa Romeo MiTo nu va primi un succesor, acest segment de piață având vânzări prea slabe pentru a justifica investiția într-o nouă generație. Într-o situație similară se află și Alfa Romeo 4C, despre care nu există niciun detaliu privind un succesor și care nu este un succes de vânzări. În cazul lui 4C, situația este explicată prin faptul că este un model de nișă, iar italienii ar putea să-l mai păstreze câțiva ani în producție pentru a atrage clienții din segmentul respectiv.
Planurile de viitor ale mărcii Alfa Romeo nu prevăd o investiție în motorsport, șeful mărcii italiene precizând că această abordare nu mai aduce rezultate comerciale precum în deceniile trecute. În ciuda renunțării la implicarea viitoare în orice ramură a sporturilor cu motor, șeful Alfa Romeo promite că toate modelele din ofertă vor fi plăcute la condus inclusiv pe circuit. Din viitoarea gamă care va avea opt modele, italienii vor realiza volume mari de vânzări cu șase modele. Împreună, cele opt produse ale gamei Alfa Romeo trebuie să atingă un volum de vânzări de 400.000 de unități pe an până în 2018, de cinci ori mai mult decât rezultatul comercial al anului 2014.
Via Autocar
Despre Giulietta RWD nimic? 4C e un succes la vanzari, din moment ce lista de asteptare pentru livrarea unui 4C nou e foarte mare, livrarea se face la peste un an din momentul comenzii. Sigur ca numerele in sine sunt mici, e o masina de nisa, nu una gandita sa vanda sute de mii de exemplare anual...dar se vinde peste asteptarile lor, din moment ce nu fac fata cu productia