Alfa Romeo 4C a obţinut un timp egal pe Nurburgring cu Audi R8
Noua creaţie a italienilor de la Alfa Romeo, 4C, a reuşit să egaleze modele precum Audi R8 şi Porsche Cayman S pe Nurburgring, în timp ce a depăşit generaţia precedentă a lui BMW M3. Modelul a parcurs un tur în opt minute şi patru secunde.
Alfa Romeo 4C se mândreşte cu o performanţă deosebită pentru segmentul său. Modelul italian cu motor central a reuşit să se întreacă "greii" pe circuitul cel mai solicitant din lume – Nurburgring. Mai precis, Alfa Romeo 4C a reuşit să parcurgă un tur de Nurburgring în opt minute şi patru secunde, egalând modele precum Audi R8 şi Porsche Cayman S. Reprezentanţii constructorului italian spun că modelul ar putea chiar să fie mai rapid de atât, în condiţii ideale şi cu mici reglaje.
4C este primul model modern de la Alfa Romeo pe care îl vor aduce italienii în Statele Unite ale Americii, piaţă pe care vor să o atace de urgenţă pentru a creşte vânzările mărcii. Modelul va fi comercializat în doar 1.500 unităţi pe an pe piaţa din SUA, pentru a oferi un sentiment de exclusivitate. Acesta este întărit de faptul că modelul italian are motorul amplasat central şi se mândreşte cu un şasiu din fibră de carbon ramforsată cu plastic.
La fel ca Alfa Romeo 8C, fratele său mai mare, cei de la Alfa Romeo au decis să-l vândă pe 4C în reprezentanţele Maserati. Decizia se va aplica doar pe anumite pieţe, cum ar fi cea din Statele Unite ale Americii. În ceea ce priveşte piaţa din Europa, ne aşteptăm ca modelul 4C să fie găsit doar în anumite reprezentanţe Alfa Romeo, dat fiind nivelul de exclusivitate pe care vor să-l asigure italienii.
Via Autoguide
hopa ca-i bai !eee...pai cu ceva gene de ferrari strecurate subtil in adn-u e si normal..oricum masina-i faina..poate ,poate alfa va reveni la ce era odata...oricum bravo pt. acest model si nu numai...