Acesta este noul Mini Cabrio. Vine cu acoperiș textil pliabil în 18 secunde
Deși suntem aproape în luna noiembrie, Mini mizează pe efectul 2016 al noului Mini Cabrio, dezvăluit astăzi oficial. Mașina debutează în premieră mondială în Japonia, la Salonul de la Tokyo.
Până la următorul episod din testul nostru pe termen lung cu noua generație Mini, vă invităm să admirați primele poze cu versiunea cabrio a modelului britanic. Galeria foto oficială a fost publicată astăzi de Mini, finalul lunii urmând să-l găsească pe noul Mini Cabrio la standul mărcii de la Salonul Auto din Tokyo, acolo unde va avea loc premiera mondială.
După primele informații publicate de constructorul din Albion, concluzionăm că versiunea cabriolet a noului Mini a ieșit foarte câștigată după ce marca britanică a decis ca noua generație a modelului său reprezentativ să crească serios în lungime și în lățime. Astfel, noul Mini Cabrio le oferă pasagerilor din spate mai mult spațiu la picioare, iar portbagajul crește de la 160 la 215 litri. Nu e vreo gaură fără fund, dar e clar că cei care vor avea nevoie de ceva mai multe bagaje se vor putea baza pe un volum mai mare cu 30% față de versiunea anterioară. În limbaj auto, această modificare e una majoră.
Evident, punctul principal de interes este plafonul retractabil din pânză, Mini rămânând fidel acestei soluții practice și mult mai puțin costisitoare decât dezvoltarea unui plafon dur segmentat. Cel de la volan are nevoie de 18 secunde pentru a închide sau deschide complet plafonul noului Mini Cabrio, operațiunii fiind realizată și în mers până la maxim 30 de kilometri pe oră. O noutate legată de plafonul din pânză este faptul că acesta poate fi comandat opțional cu drapelul Marii Britanii imprimat alb-begru, efectul vizual fiind foarte reușit.
În rest, Mini Cabrio preia de la fratele cu trei uși sau de la nou-venitul în familie, Mini cu cinci uși, toate sistemele și motorizările din gamă. Asta înseamnă că nivelul de siguranță este același, inginerii Mini oferind ranforsări și rigidizări specifice acestui tip de mașină. Evident, sistemele de siguranță activă precum cruise controlul cu frânare și accelerare automată sau avertizarea la obstacole frontale sunt și ele incluse în pachetul oferit de noul model Mini.
La nivel de motorizări și versiuni, Mini Cabrio își face intrarea în piață în trei versiuni: Cooper, Cooper S și Cooper D. Varianta diesel are 116 CP dezvoltați de un motor 1.5 cu trei cilindri. În versiunile pe benzină, Cooper se bazează pe un motor turbo de 1.5 litri de 136 de cai, în timp ce Cooper S aduce sub capotă un motor turbo de 2.0 litri care dezvoltă 192 CP și un maxim de 300 Nm.
Pacat ca nu scot si un MINI ONE cabrio .