Hamilton a câştigat pe ploaie cursa de la Suzuka! Bianchi, inconştient după un accident care a dus la abandonarea cursei
Lewis Hamilton a câştigat pe ploaie Marele Premiu al Japoniei după ce l-a depăşit pe circuit pe Nico Rosberg, în timp ce Red Bull şi-a adjudecat următoarele două poziţii în detrimentul lui Jenson Button. Cursa s-a încheiat cu şase tururi înainte de final din cauza unui accident grav suferit de Jules Bianchi, care a fost transportat la spital în stare de inconştienţă.
În ciuda tuturor temerilor cu privire la sosirea taifunului Phanfone în apropierea circuitului de la Suzuka, Marele Premiu al Japoniei s-a desfăşurat în cele din urmă în bune condiţii şi i-a permis lui Lewis Hamilton să-şi consolideze poziţia de lider în clasamentul general după ce a obţinut o nouă victorie în detrimentul coechipierului său Nico Rosberg.
Din cauza ploii torenţiale care a determinat o vizibilitate foarte redusă şi a prezenţei apei în cantităţi mari pe anumite porţiuni ale circuitului, cursa a început sub Safety Car, însă a fost suspendată înainte de finalizarea celui de-al doilea tur. Într-o astfel situaţie, regulamentul prevede că piloţii să se alinieze pe grila de start, însă de data aceasta toate monoposturile au intrat în pitlane în spatele maşinii de siguranţă şi s-au aliniat unul în spatele celuilalt.
Hamilton câştigă duelul cu Rosberg pentru victorie
După o pauză de aproape 20 de minute, cursa a fost reluată sub Safety Car, însă Fernando Alonso a reuşit să parcurgă doar câteva viraje înainte de a opri monopostul pe circuit. Pilotul Scuderiei Ferrari plecase de pe locul cinci al grilei de start, însă a înregistrat astfel al doilea abandon tehnic din ultimele trei curse, de data aceasta din motive electrice. Safety Car-ul a ieşit de pe circuit în turul 9, iar piloţii au intrat în corpore la boxe pentru a înlocui pneurile de ploaie cu cele intermediare, întrucât cantitatea de precipitaţii se redusese vizibil.
Rosberg şi-a păstrat prima poziţie în clasament, mai ales că Hamilton a ieşit uşor în decor înainte de pitstop, însă ulterior s-a apropiat din ce în ce mai ameninţător de coechipierul său. Germanul a raportat în mod repetat probleme cu caracterul subvirator al monopostului, iar în primul viraj al turului 29 britanicul a reuşit să-l depăşească şi să preia conducerea cursei, după alte câteva manevre eşuate şi o uşoară ieşire în decor. Hamilton a reuşit apoi să-şi păstreze poziţia, în ciuda faptului că spre finalul cursei ploaia s-a intensificat din nou, iar abandonarea cursei cu şase tururi înainte de final a jucat în favoarea sa.
Red Bull, mai rapizi pe ploaie decât Button şi piloţii Williams
Lupta pentru ultima treaptă a podiumului a fost semnificativ mai spectaculoasă şi mai bogată în evenimente decât cea pentru victorie. Jenson Button a ocupat iniţial această poziţie datorită faptului că a fost primul care a intrat la boxe pentru a schimba pneurile de ploaie cu cele intermediare, reuşind astfel să-i devanseze pe cei doi piloţi de la Williams, Valtteri Bottas şi Felipe Massa. Plecat doar de pe locul nouă, Sebastian Vettel a fost un alt pilot care a progresat după pitstop, urcând pe poziţia a şasea, în faţa coechipierului său Daniel Ricciardo.
La fel cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii, Williams nu a avut un ritm suficient de bun pe ploaie, astfel că Vettel şi Ricciardo i-au depăşit pe Bottas şi Massa într-un interval de numai câteva tururi pentru a ajunge pe locurile patru şi cinci. În timp ce Hamilton îşi construia atacul pentru prima poziţie în detimentul lui Rosberg, cei doi piloţi Red Bull Racing au fost cei mai rapizi de pe circuit şi au minimalizat diferenţa faţă de Button.
Vettel a reuşit să urce pe locul trei la a doua intrare la boxe, în timp ce Ricciardo a fost nevoit să aştepte oportunitatea potrivită pentru depăşire până în turul 42 pentru a progresa pe locul patru. Button a intrat ulterior la boxe pentru un nou set de pneuri, întrucât şi-a permis să rămână pe locul cinci chiar şi în urma acestei strategii.
După ce au fost depăşiţi de rivalii de la Red Bull Racing, Bottas şi Massa s-au menţinut pe locurile şase şi şapte în faţa lui Nico Hulkenberg (Force India), în timp ce Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) şi Sergio Perez (Force India) şi-au adjudecat ultimele puncte puse în joc. Seria impresionantă de 81 de clasări consecutive în puncte a Scuderiei Ferrari a ajuns la final după ce Kimi Raikkonen a ocupat doar locul 12, în spatele lui Daniil Kvyat (Toro Rosso), dar în faţa lui Esteban Gutierrez (Sauber) şi Kevin Magnussen (McLaren).
Bianchi, în stare de inconştienţă după un accident misterios
Adrian Sutil (Sauber) a suferit un accident în turul 46, iar câteva minute mai târziu Safety Car-ul şi maşina medicală au intrat pe circuit. După o perioadă de confuzie, comisarii au arătat steagurile roşii şi au decis să nu mai reia cursa.
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că Jules Bianchi a suferit un accident în acelaşi loc ca şi Sutil şi nu a mai putut fi contact prin radio. Ulterior, purtătorul de cuvânt al FIA a confirmat că Bianchi este inconştient şi că va fi transportat la spital cu ambulanţa, întrucât elicopterul prezent la circuit nu poate decola din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Circumstanţele în care s-a produs accidentul sunt necunoscute, întrucât nu au existat niciun fel de imagini cu momentul în care pilotul echipei Marussia a ieşit de pe circuit. Totuşi, potrivit lui Sutil, Bianchi a pierdut controlul volanului şi a lovit din lateral macaraua care venise să recupereze monopostul Sauber.
Din cauza accidentului lui Bianchi, Hamilton, Rosberg şi Vettel nu şi-au manifestat bucuria pe podium şi nu au mai participat la tradiţionala bătaie cu şampanie.
Update 17:00: FIA a confirmat că Bianchi a suferit răni grave la cap în urma accidentului de la Suzuka. Aflat în stare de inconştienţă, francezul este în operaţie. Potrivit tatălui său, Bianchi este operat pentru un hematom la cap, iar diagnosticul medicilor este traumatism cranioencefalic. După finalizarea intervenţiei chirurgicale, el va fi transferat la terapie intensivă. Principala ipoteză este ca monopostul Marussia a intrat pe sub macaraua de la faţa locului, iar Bianchi s-a lovit puternic cu capul de utilaj.
Japonia - Rezultate cursă:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1h51m43.021s | - |
2 | Nico Rosberg | Mercedes | 1h51m52.201s | 9.180s |
3 | Sebastian Vettel | Red Bull/Renault | 1h52m12.143s | 29.122s |
4 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 1h52m21.839s | 38.818s |
5 | Jenson Button | McLaren/Mercedes | 1h52m50.571s | 1m07.550s |
6 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 1h53m36.794s | 1m53.773s |
7 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 1h53m38.147s | 1m55.126s |
8 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 1h53m38.969s | 1m55.948s |
9 | Jean-Eric Vergne | Toro Rosso/Renault | 1h53m50.659s | 2m07.638s |
10 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | - | 1 Lap |
11 | Daniil Kvyat | Toro Rosso/Renault | - | 1 Lap |
12 | Kimi Raikkonen | Ferrari | - | 1 Lap |
13 | Esteban Gutierrez | Sauber/Ferrari | - | 1 Lap |
14 | Kevin Magnussen | McLaren/Mercedes | - | 1 Lap |
15 | Romain Grosjean | Lotus/Renault | - | 1 Lap |
16 | Pastor Maldonado | Lotus/Renault | - | 1 Lap |
17 | Marcus Ericsson | Caterham/Renault | - | 1 Lap |
18 | Max Chilton | Marussia/Ferrari | - | 1 Lap |
19 | Kamui Kobayashi | Caterham/Renault | - | 1 Lap |
20 | Jules Bianchi | Marussia/Ferrari | - | Spun off |
21 | Adrian Sutil | Sauber/Ferrari | - | Spun off |
- | Fernando Alonso | Ferrari | - | Retirement |
Clasamentul piloţilor
Loc | Pilot | Puncte |
---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | 266 |
2 | Nico Rosberg | 256 |
3 | Daniel Ricciardo | 193 |
4 | Sebastian Vettel | 139 |
5 | Fernando Alonso | 133 |
6 | Valtteri Bottas | 130 |
7 | Jenson Button | 82 |
8 | Nico Hulkenberg | 76 |
9 | Felipe Massa | 71 |
10 | Sergio Perez | 46 |
11 | Kimi Raikkonen | 45 |
12 | Kevin Magnussen | 39 |
13 | Jean-Eric Vergne | 21 |
14 | Romain Grosjean | 8 |
15 | Daniil Kvyat | 8 |
16 | Jules Bianchi | 2 |
17 | Adrian Sutil | 0 |
18 | Marcus Ericsson | 0 |
19 | Pastor Maldonado | 0 |
20 | Esteban Gutierrez | 0 |
21 | Max Chilton | 0 |
22 | Kamui Kobayashi | 0 |
Clasamentul constructorilor:
Loc | Echipa | Puncte |
---|---|---|
1 | Mercedes | 522 |
2 | Red Bull/Renault | 332 |
3 | Williams/Mercedes | 201 |
4 | Ferrari | 178 |
5 | Force India/Mercedes | 122 |
6 | McLaren/Mercedes | 121 |
7 | Toro Rosso/Renault | 29 |
8 | Lotus/Renault | 8 |
9 | Marussia/Ferrari | 2 |
10 | Sauber/Ferrari | 0 |
11 | Caterham/Renault | 0 |
o panarama de cursa