Aventour 2023: Super-aplicația financiară Revolut ne ajută să plătim în siguranță, în vacanță

Publicat joi, 04.05.2023 01:28 de Bogdan Mirică

Aventour 2023 se bucură de sprijinul unei dintre celei mai populare aplicații financiare din lume. Revolut ne va arăta cât de simplu este să folosești cardul în vacanță.

Am fixat Aventour 2023 la început de mai pentru a fi în concordanță cu startul sezonului estival și, de ce nu, a sezonului de vacanță. Totuși, până vom lua cu asalt Grecia în iulie și august, Automarket și Eva vă propun o aventură românească, în Dobrogea, pentru a descoperi surprizele pe care le-am pregătit celor 8 femei influencer, prezente în Aventour.

Aveam nevoie de un aliat puternic atunci când vine vorba de plăți online și transfer în siguranță, așa că Revolut a fost alegerea naturală. Super-aplicația financiară are peste 29 de milioane de clienți la nivel global, dintre care 2,8 milioane din România.

Dacă nu te numeri încă printre utilizatori, Revolut a creat o ofertă pentru tine, cititorule. Poți primi 50 de lei înapoi, la 50 de lei cheltuiți, dacă îți deschizi un cont folosind ACEST LINK.

Dacă Aventour ne arată care ar putea fi destinațiile de călătorie în vara 2023, Revolut, cea mai populară bancă digitală din România, a vrut să afle cum arată planurile românilor pentru vacanțele din 2023 și iată ce a descoperit, alături de compania de cercetare Dynata. Studiu a fost realizat online, în ianuarie 2023, pe un eșantion reprezentativ pentru populația adultă a României, format din 1.000 de persoane

CARE ESTE DURATA OPTIMĂ A UNEI VACANȚE

Cei mai mulți români se pregătesc pentru o vacanță de cel puțin o săptămână (34%), iar 22% se gândesc mai degrabă la un weekend prelungit decât la un sejur propriu-zis, de 3-4 zile într-un loc preferat. Există, totuși, și români care vor să plece în vacanță măcar 10 zile (17%) și tot atâția care au planificat peste 2 săptămâni de relaxare pe parcursul anului.



CÂȚI BANI IAU ROMÂNII ÎN CALCUL PENTRU VACANȚĂ

34% dintre respondenții la sondaj spun că bugetul estimat/ membru de familie pentru cel puțin o săptămână este de 250-500 de euro. 26% dintre respondenți pun deoparte chiar între 500 și 1.000 de euro/ membru de familie pentru o săptămână de vacanță.

REVOLUT TE AJUTĂ SĂ STRÂNGI BANI DE VACANȚĂ

Revolut îi ajută pe cei care doresc să economisească din vreme banii necesari pentru o vacanță reușită, cu ajutorul Conturilor comune, în care cuplurile pot strânge fondurile pentru acest obiectiv comun, sau al Seifurilor Vault în diverse monede. Pentru cei mai puțin prevăzători, Revolut are și soluția unui credit de nevoi personale în lei, cu dobândă fixă, acordat 100% online și fără taxe de acordare, administrare sau rambursare anticipată.

DUPĂ CE CRITERII ALEG ROMÂNII VIITOAREA DESTINAȚIE DE VACANȚĂ SAU PENTRU O CĂLĂTORIE DE PLĂCERE

Pentru două treimi dintre respondenți, costul este foarte important și acesta este primul criteriu menționat de participanții la studiu. Pe locul al doilea se află cazarea sau hotelurile (38%), pe locul al treilea (35%) mâncarea și tradițiile.

CAZAREA ESTE REZOLVATĂ CU REVOLUT SEJURURI ȘI REVOLUT CASE

Cu Revolut Sejururi și Revolut Case problema costurilor și a cazării este rezolvată direct în aplicație. Fie că preferă locațiile luxoase cu multe servicii incluse sau apartamentele funcționale în centrul unei capitale europene considerate atracția anului, clienții Revolut pot rezerva hotelul, pensiunea sau apartamentul conform așteptărilor lor direct în aplicație și pot beneficia și de cashback de 3-10% (în funcție de planul deținut) atunci când achită cazarea cu Revolut. Cashback-ul pentru cazarea rezervată cu Sejururi și achitată cu Revolut variază astfel: 3% pentru planurile Standard și Plus, 5% pentru Premium și 10% pentru Metal.

CE ACTIVITĂȚI ÎI ATRAG MAI MULT PE TURIȘTII ROMÂNI, ATUNCI CÂND CĂLĂTORESC SAU ÎN VACANȚĂ

Pe primul loc (67%) se află descoperirea peisajelor și a atracțiilor turistice locale, pe locul al doilea (52%) gastronomia specifică acelui loc, pe locul al treilea (45%) tradițiile și evenimentele cu specific local precum carnavalurile, festivalurile sau sărbătorile locale. Turiștilor români le mai plac și călătoriile în parcuri și rezervații naturale (38%), vizitele în muzee și galerii de artă (35%) sau să cumpere suveniruri și obiecte artizanale de la meșteri locali.

Și de această dată Revolut se dovedește un companion perfect pentru vacanțele românilor deoarece cu ajutorul super-aplicației financiare clienții pot beneficia de cele mai avantajoase cursuri de schimb, de luni până vineri, pot plăti în peste 150 de monede ca și cum ar fi localnici și pot retrage bani de bancomat, în cazul în care au nevoie de numerar, conform limitelor stabilite pentru fiecare plan financiar. Mai exact, 800 de lei sau 5 retrageri/lună fără comision pentru planul Standard, 800 de lei/lună fără comision pentru Plus, 1.600 lei/lună fără comision pentru Premium și 3.000 lei/lună fără comision pentru Metal. După aceste limite, se aplică un comision modic de 2% sau minimum 5 lei.

CARE SUNT LUCRURILE CARE ENERVEAZĂ SAU SURPRIZELE MAI PUȚIN PLĂCUTE CARE POT STRICA BUNA DISPOZIȚIE A TURIȘTILOR ROMÂNI

Pe primul loc se află aglomerația (23%), pe locul al doilea grevele pe aeroporturi sau ale operatorilor de transport în comun (20%) sau comparațiile între diversele platforme de rezervare a cazării (19%).

Pentru utilizatorii planurilor Premium și Metal Revolut, riscul ca vacanța să fie distrusă de un zbor întârziat sau anulat este mult mai mic deoarece clienții beneficiază automat de acoperire pentru bagaje și zboruri întârziate și de acces gratuit în lounge-uri pe aeroport cu Smart Delay.

Clienții Premium Revolut beneficiază de acces gratuit cu Smart Delay la lounge în aeroporturi pentru încă un prieten, iar clienții Metal pentru încă 3 prieteni. Fără Smart Delay, clienții Revolut Premium și Metal beneficiază de acces la lounge la prețuri reduse.

De asemenea, toate planurile cu plată (Plus, Premium și Metal) au inclusă acoperirea pentru biletele la evenimentele și festivalurile la care achiziția s-a realizat cu super-aplicația financiară, cu o limită anuală de până la 1.000 de euro. Mai mult, clienții Premium și Metal beneficiază și de asigurare medicală internațională, iar clienții Metal de franșiză la închirierea de autoturisme, cu acoperire pentru până la 2.000 euro.

CARE SUNT DESTINAȚIILE PE CARE TURIȘTII ROMÂNI LE CONSIDERĂ CA FIIND CEA MAI BUNĂ ALEGERE SUB RAPORTUL CALITATE/PREȚ

Pe primul loc se află, evident, Grecia (12%), pe locul al doilea Turcia (7%), pe al treilea România, Germania și Egipt (6%).

Indiferent unde aleg să-și petreacă vacanțele, Revolut le oferă pasionaților de călătorii o gamă largă de produse financiare care le face viața mai ușoară - de la carduri pentru plăți online, offline și contactless, la schimb valutar în peste 29 de monede, la curs interbancar, tranzacții instant și retrageri de numerar în numeroase valute, fără taxe ascunse.

CU GÂNDUL LA VACANȚĂ, DAR VIGILENȚI LA FRAUDE

Și, pentru că în perioada vacanțelor și activitatea infractorilor cibernetici este mai intensă, utilizatorii trebuie să știe câteva dintre regulile de aur în prevenirea fraudelor de tipul phishing sau scam.

#1 FĂ CURĂȚENIE ÎNAINTE DE VACANȚĂ

În primul rând, dezinstalează aplicațiile pe care nu le mai folosești sau profilurile online neutilizate de mai mult timp. Verifică setările de confidențialitate din platformele social media pe care intri, asigură-te că împărtășești informații doar cu cei în care ai încredere și activează autentificarea multifactor pentru a întări securitatea conturilor personale. Din rutina ta de prevenție cibernetică nu ar trebui să lipsească niciodată preocuparea de a înlocui periodic parolele și de a închide conturile de care nu mai ai nevoie!

#2 EVITĂ CHILIPIRURILE

Este important să compari mai multe oferte, indiferent că vorbim de serviciile de cazare sau de biletele de avion. Scam-urile implică, de obicei, ”oferte de nerefuzat”.

#3 UITĂ-TE CU ATENȚIE LA LOGO-URI

Căutarea autenticității logo-urilor și compararea cu cele de pe site-urile oficiale este întotdeauna o idee bună (așa cum fac experții cu un articol vestimentar ”de firmă”). Revolut vă recomandă, de asemenea, să căutați logo-uri cu certificări de calitate binecunoscute alături de sigla principală a companiei de turism. Operatorii de turism serioși, de exemplu, sunt de obicei membri ai unor organisme comerciale recunoscute, iar acestea pot fi găsite cu ușurință doar la o simplă căutare pe internet.

#4 AI ÎNCREDERE DOAR ÎN SISTEMELE DE PLATĂ INTERNE

Cele mai renumite site-uri web pentru servicii turistice iau toate măsurile antifraudă, dar fraudatorii se folosesc uneori de popularitatea acestora pentru a păcăli potențialele victime. Cea mai ușoară modalitate de a identifica înregistrări false pe site-uri de încredere este să căutați link-uri de plată care conduc clienții în afara site-ului web oficial - solicitând, de exemplu, să plătească prin transfer bancar sau în afara sistemului intern.

#5 NU CONTACTA PERSOANE PRIVATE ÎN AFARA PLATFORMELOR OFICIALE

Platformele pentru rezervarea cazării interzic contactul direct în afara sistemului lor de e-mail, pentru a descuraja fraudatorii. Clienții ar trebui să fie suspicioși dacă văd un mesaj cu e-mailul privat sau numărul de telefon al gazdei, înainte de rezervare. Revolut sugerează să folosești sistemul de chat intern al platformei de rezervare – cel puțin ca prim punct de contact.

#6 VERIFICĂ RECENZIILE ONLINE ȘI GĂSEȘTE-LE PE CELE FALSE

Verificarea recenziilor clienților și a paginilor de socializare ale companiilor este un obicei sănătos. Desigur, există șansa ca escrocii să se ascundă în spatele câtorva recenzii false, pentru a le face să arate mai bine. Însă există câteva semnale de atenționare - cum ar fi, de exemplu, prea multe recenzii similare sau prea recente sau cu prea puține detalii concrete, precum și recenzii făcute de membri ai platformei care sunt exagerat de discreți în legătură cu propriile profiluri.

#7 ATENȚIE LA ESCROCHERII CU RAMBURSĂRI DE ANULARE A VACANȚEI

Călătorii depun mai multe eforturi, când este cazul, cu cererile de anulare a zborurilor și cu cererile de rambursare. Răufăcătorii folosesc aceste oportunități pentru a păcăli clienții în mai multe moduri, inclusiv prin e-mailuri de phishing, apeluri false, postări false sau anunțuri pe rețelele sociale. Clienții ar trebui să aibă grijă dacă li se cere să achite o taxă în avans, ca plată pentru gestionarea cererilor de rambursare - mai ales dacă cererea lor este redirecționată către un site extern sau dacă li se solicită detaliile bancare la telefon.