Aventour la feminin 2022, a doua zi: Am învățat frânarea de urgență cu Textar și sesiune de karting pe circuitul Prejmer

Publicat miercuri, 08.06.2022 09:03 de Alexandru Monenciu

Aventour la feminin 2022 continuă. În ziua a 2-a am plecat de la Sibiu spre Brașov, am învățat o lecție de viață de la Ciprian Lupu, singurul pilot român de raliu în scaun rulant, am învățat să frânăm de urgență cu Textar și, la final, ne-am întrecut cu carturile pe circuitul Prejmer.

Ziua a doua din #Aventour a început la Sibiu, nu foarte de dimineață. Pentru că, nu-i așa, pentru fete "dimineață" are o altă însemnătate. Mai ales dacă sunt frumoase și influente pe internet, la fel ca cele prezente în turul nostru.

Așadar, atât fetele cât și mașinile și-au încărcat bateriile peste noapte și au fost gata de drum. Fiind a doua zi, fetele au făcut schimb de mașini înainte de plecare. 

Înainte să trecem mai departe, hai să urmărim filmul celei de-a doua zile din #Aventour la feminin 2022. 

Pe un soare puternic am pornit din Sibiu și am luat direcția Brașov, mai exact circuitul Prejmer. Vreme de aproape 2 ore, drumul șerpuit ne-a purtat printre dealuri, sate pitorești, lacuri și păduri de un verde care îți încânta atât ochii cât și sufletul.

Pe lângă priveliștea care îți tăia răsuflarea, a fost un prilej numai bun pentru fete să vadă cum se comportă mașinile pe astfel de drumuri virajate, cu multe urcări și coborâri.

LECȚIE DE VIAȚĂ DE LA CIPRIAN LUPU

Ajunși la circuitul Prejmer, ne-am amintit puțin de anii de școală în sala de curs a celor de acolo. Ca tabloul să fie complet, am învățat o adevărată lecție de viață predată chiar de Ciprian Lupu, singurul pilot român de raliu în scaun rulant.

A fost o adevărată sursă de inspirație pentru toți cei prezenți în sală, dar mai cu seamă pentru fetele noastre.

În urma unui accident "stupid", ca să îl cităm chiar pe el, Ciprian a rămas într-un scaun cu rotile. Acest lucru nu l-a împiedicat să își urmeze visurile, astfel, în 2018 a participat pentru prima oară la Viteză în Coastă.

Trei ani mai târziu, Ciprian Lupu a debutat în Campionatul Național de Raliuri și, mai mult de atât, azi e campion național. De fapt, potrivit Federației Internaționale de Automobilism, este prima persoană din lume, cu acest diagnostic, campion național.

În viitorul nu foarte îndepărtat, Ciprian vrea să treacă granițele țării (din punct de vedere profesional) și să ia parte la prima etapă din Campionatul European de Raliuri. Cea de la Roma.

Un aport considerabil în cariera lui l-au avut cei de la Textar, chiar partenerul principal al turului nostru.

Textar este un producător premium de plăcuțe de frână, o companie care colaborează cu nume mari din industria auto, printre care BMW, Audi și Porsche. În România, cei de la Textar au o fabrică la Caransebeș, iar aici produc plăcuțe care echipează chiar și modele electrice de ultimă generație, cum ar fi Porsche Taycan.

Cum spun ei, " Producătorii de automobile fac mașini din ce în ce mai rapide, iar noi căutăm soluții să le oprim în siguranță."

ÎNVĂȚĂM SĂ FRÂNĂM DE URGENȚĂ, CU EVITARE DE OBSTACOL

Pe circuitul de la Prejmer, fetele noastre au avut apoi ocazia să învețe cum se frânează corect în situații de urgență, cu evitarea unui obstacol. Este o manevră care le-a dat emoții și pe care nu o poți învăța pe drumurile publice. Să o spunem pe aia dreaptă, o manevră pe care speri să nu fii obligat să o folosești vreodată.

Totodată, au putut să vadă în acțiune plăcuțele de frână Textar, care echipează câteva mașini din turul nostru. Spre exemplu Audi Q4 Sportback E-Tron.

În tot acest timp au fost în deplină siguranță, având în vedere că toate mașinile din Aventour la feminin 2022 au obținut punctaje foarte bune la testele Euro NCAP.

La finalul probei, au primit certificate care atestă evoluția lor, în materie de condus, făcută de anul trecut. 

SESIUNE DE KARTING

Pentru că au fost ascultătoare și au îndeplinit cu succes provocarea lansată de Textar, ele au urcat apoi în carturi și au putut să își consume energia și adrenalina pe circuitul Prejmer.

Denumit oficial Prejmer Raceway, circuitul de lângă Brașov a fost conceput ca un traseu dedicat piloților amatori sau profesioniști. Circuitul are o lungime de 1.250 metri, 15 viraje, iar cea mai lungă linie dreaptă are o lungime de 170 metri.

Câteva dintre ele s-au urcat în premieră într-un cart, dar le-a plăcut într-atât de tare încât au spus că vor mai încerca pe viitor.

SIBIU, VIA BRAȘOV

Dacă tot am fost atât de aproape de orașul de la poalele Tâmpei, am făcut un scurt popas, înainte de a porni înapoi spre Sibiu.

Brașovul este unul dintre cele mai vizitate orașe din România și, dacă nu știai, singurul care are în centru un munte. Fără îndoială, punctul de maxim interes este Biserica Neagră, construită în stil gotic. Dar dacă tot ajungi în zonă, nu rata Piața Sfatului care este la nici 2 minute de mers pe jos. 

Asfințitul ne-a prins din nou pe drumul de întoarcere, dar de această dată nu am poposit în Piața Mare, ci am venit direct la hotel, iar mașinile le-am pus la încărcat. Toate cu excepția lui DS 4 care, așa cum știi deja, este echipat cu un motor pe benzină.

Atât noi cât și ele trebuie să ne pregătim pentru a treia zi din #Aventour la feminin, ediția 2022.

Pentru cei interesați de detalii ceva mai tehnice, după o zi cu drumuri virajate, multe urcări și coborâri și acea probă de frânare pe circuit (una care a solicitat nițel mașinile), plus drumul de întoarcere, bordul mașinilor cu zero emisii din turul nostru arăta următoarele cifre: Mercedes-Benz EQB mai avea 35 de kilometri autonomie, Audi Q4 Sportback E-Tron a rămas cu 8% din capacitatea bateriei, iar Volvo XC40 Recharge tot cam așa.

Campionul a fost mașina de asistență, adică Renault Megane Electric. La finalul celor 483 de kilometri (fără proba de circuit), modelul francez mai avea 105 kilometri autonomie. În mare parte s-a rulat în modul Eco și cu regenerarea pe treapta maximă.

La final, haide să aflăm impresiile fetelor despre mașinile pe care le-au condus azi:

SÂNZIANA NEGRU ȘI SORINA BRUMARIU ÎN DS4:

Știam că DS este brand-ul premium al celor de la Citroen, dar, chiar și așa, trebuie să recunoaștem că DS 4 a fost o surpriză placută pentru noi. Cu sigurantă o apariție de senzație pe șosea. Ne-a cucerit cu designul sofisticat și futurist, confortul la drum lung și ușurința cu care se conduce. A fost o plăcere!

PRĂJITURELA ȘI ALEXANDRA BOCA ÎN MERCEDES-BENZ EQB:

Despre Mercedes-Benz EQB ar fi multe de spus, dar, pe scurt, ne-a plăcut mult poziția la volan, faptul că are un singur ansamblu care integrează ambele display-uri și că instrumentarul de bord digital este customizabil.

Încă ceva despre volan. Ne-a plăcut că butoanele din partea stângă controlează ecranul șoferului, iar cele din partea dreaptă consola centrală. Foarte intuitiv.

Apoi, ne-a plăcut că Head-up Display-ul oferă foarte multe informații utile pentru condus, inclusiv limita de viteză pe porțiunea de drum pe care te afli. Ne-a plăcut că fiecare mod de conducere te face să te simți ca și cum ai conduce mașini diferite. 

Designul exterior nu a fost chiar pe placul nostru, dar aici depinde foarte mult de gusturile fiecăruia.

LAURA GIURCANU ȘI BIANCA GIURCANU ÎN VOLVO XC40 RECHARGE:

Volco XC40 Recharge ne-a cucerit complet. Este o mașină puternică, stabilă, care ne-a oferit confort și siguranță totală. Până la urmă, siguranța este specialitatea suedezilor de la Volvo.

Sistemul care îți permite să conduci cu o singură pedală este foarte util, iar sistemul audio este excelent. Ecranul mare a fost foarte practic și usor de utilizat, iar poziția de condus este extrem de confortabilă. Mașina noastră favorită de până acum!

IOANA GRAMA ȘI KRISTA BAIAS ÎN AUDI Q4 SPORTBACK E-TRON:

În comparație cu DS4, mașina pe care am condus-o ieri, am spune că Audi-ul este mult mai agresiv, puternic (are până la urmă 299 de cai putere, electrici) și stăpân pe el, mai ales pe porțiunile de drum virajate. Cu toate acestea, este o mașină confortabilă atunci când vrei doar să conduci, să te bucuri de drum.

***

Aventour poate fi urmărit după hashtag-ul #Aventour, pe Facebook-ul Automarket și pe Instagram-ul Automarket, pe Facebook-ul Eva.ro și pe Instagram-ul Eva.ro. Veți găsi mereu imagini proaspete din timpul turului. Bineînțeles, Aventour la feminin 2022 poate fi urmărit și pe conturile fetelor implicate în proiect.

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 mașini premium vândute în România.

6-9 iunie

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

Proiect prezentat de:

TEXTAR

Parteneri:

CONTINENTAL ANVELOPE

VENUS

  • dCi, miercuri, 08.06.2022 11:15

    Ce bine ar fi sa le învățați și cum sta treaba cu parcatul

  • nume, miercuri, 08.06.2022 14:15

    Numai cucerite nu par fetele astea: https://static.automarket.ro/img/db/article/109/159/610026l.jpg Si-au platit din banii lor cazarea sau de ce sunt bosumflate?

  • ds, miercuri, 08.06.2022 14:18

    Felicitări și succes în continuare, Ciprian Lupu!

  • ss, miercuri, 08.06.2022 19:30

    Se vede mult entuziasm pe fețele acestor tăntițe